Ce zi!!!

27 01 2009

Urăsc subiectele televiziunilor româneşti. Asta nu e ceva nou. Dar ultimele zile au adus ceva. Nu am mai văzut clasicele rahaturi de deschidere care mă făceau să schimb postul sau să dau mai încet şi să închid.

Nu am mai văzut aşa zisele „ştiri de la ora 5”. Nu maşini îndoite, nu ficaţi pe şosele, nu minore gravide cu nepotul mamei. Modul în care le prezentau mă făceau să mă întreb cum şi în ce fund de lume şi-au trimis corespondeţii. Da, poate sunt un ignorant la a treia generaţie în Bucureşti, dar dacă blocul meu sau persoanele apropiate nu au făcut subiectul unei astfel de ştiri chiar cred că am reuşit să îmi aleg o lume mai bună. Cu mici excepţii, desigur. O nuntă între blocuri cu acel pitic deosebit şi doi puşti care şi-au legat o bordură de gât şi au sărit. De sus. Nu în timpul nunţii.

Întorcându-ma la ultimele zile. Pe micile ecrane are loc o adevărată campanie de scoatere la lumină a sălbăticiei sistemului pe care l-am alăptat în ultimii 19 ani. Nu sunt oameni şi cazuri. E un tot. Şi e înfiorător. E un retard legat cu lanţuri într-un beci de casă veche şi ţinut acolo până când a reuşit să le rupă şi a ieşit în cartier să mănânce copiii.

Asta nu e educaţie greşită sau un sistem care merge prost. Nu e lege aplicată prost. E sălbăticie. E evul mediu. Suntem un popor uitat de timp. Ce poţi spune de ăştia? Nu e Irak, nu e Somalia, nu e o zonă calamitată cu oameni distruşi. E un oraş dezvoltat din România.





Danone pentru o viaţă sănătoasă?

24 10 2008

Oamenii pe care i-am cunoscut în acest an şi locurile prin care am trecut mi-au arătat că lucrurile cu care sunt obişnuit si pe care le văd zi de zi, nu sunt importante. Ştiam asta, desigur. Dar vorba reclamei, n-ai cu cine. Am ascultat şi am participat uimit la discuţii despre dialogul intercultural, ecologie, comerţ, produse organice. Şi nu erau utopii. Nu erau idealuri. Era viaţa obişnuită a unor oameni cu alte priorităţi, principii, norocoşi că nu vor cunoaşte niciodată un Mircea Geoană sau un Traian Băsescu.

Aş adera fără probleme la convingerile lor, dar nu degeaba nu auzisem eu până acum de Fair Trade, ci doar de Free Trade. Credeam până de curând că o alimentaţie sănătoasă înseamnă să nu mănânci după ora 18. Cu excepţia unui iaurt Danone, bineînţeles.

Am fost surprins să descopăr că bananele au de fapt alt gust. Se numesc produse ecologice sau organice. Toţi am auzit de ele, dar ştim foarte bine că sunt de câteva ori mai scumpe. Îl ascultam acum câteva săptămâni pe Dan Voiculescu dând sfaturi fermierilor într-o piaţă de sărbătoare din sectorul 4. Le spunea să facă agricultură ecologică pentru că o să câştige de 4 ori mai mult. Nu şi prin alte ţări. Diferenţa e de câţiva cenţi. Diferenţa constă doar în decizia cumpărătorului.

Azi am fost la Cora să îmi cumpăr mâncare. Am căutat şi produsele cu care m-am obişnuit. Gustul cu care m-am obişnuit. Nu am avut succes. Aşa arăta raftul cu produse Bio. Câteva iaurturi şi puţin lapte. Kilogramul de caşcaval natural costă peste 50 de lei, iar un ou costă aproape 1 leu. Fructele neinjectate nici nu au trecut vreodată prin acel magazin. Mai aşteptăm. Sau ne ducem după ele?





Refugiu pentru România mea

5 10 2008

Eu merg cu tramvaiul până la capăt. Şi până la Piaţa Presei Libere (mergeam în partea cealaltă dacă nu îmi plăcea şcoala), dar şi până la metrou. Capătul de la metrou e prematur şi provizoriu pentru că se schimbă şinele. Oricum, fiind capăt de linie, există 2 staţii. Una pentru coborâre şi una pentru urcare. Desigur, cea pentru coborâre este folosită de foarte multe persoane şi pentru urcare. Lucru care mă determină pe mine, în calitate de coborâtor, să calc prin spaţiul verde pentru că refugiul e ocupat de ei. 

După cum se înţelege şi nu e niciun dubiu că ar fi altfel, eu urc întotdeauna pe la urcare. Nu pentru că aş urma orbeşte nişte reguli şi nici pentru că îmi face plăcere să găsesc toate scaunele ocupate atunci când caut unul. Cu atât mai puţin pentru că aş urma turma. Turma e oricum pe partea cealaltă. Răspunsul e unul simplu, sec, ce nu se foloseşte niciodată în media pentru că nu ar aduce rating. Respectul.

În fine, mă uitam în seara asta la cele două staţii despărţite doar de lăţimea a două tramvaie. Mă uitam la cei din tabăra cealaltă. Cu dispreţ. Îmi mişcam degetele în aşteptarea gongului de ora 8, moment în care trebuia să scot pistolul şi să îi împuşc pe cei din faţa mea înainte să o facă ei. Ne uitam unii în ochii celuilalt, sau cel puţin aşa îmi place să cred. Îi văd. Sunt oameni respectaţi de societate. Funcţionari la bancă, frizeriţe, agenţi de vânzări şi femei care fac curat în casă. Mă uit şi la cei cu care împărţeam peronul de urcare. Un tip cu păr portocaliu şi cioc de 20 de centimetri şi altul cu păr scurt din care lăsase doar o şuviţă. Coşmarul oricărui părinte de pe partea cealaltă. 

Şi mi-am amintit în acel moment de alegerile din 2004. Când se spunea în toată media că sunt două Românii. Oare la asta se refereau? Şi eu cu cine să votez?





Respectul şi media

24 09 2008

Respectul este un concept necunoscut pentru maJoritatea cetăţenilor acestei ţări. Dar nu a fost uşor să ajungem aici. A fost nevoie inclusiv de sânge pe străzi pentru a nu mai avea stăpâni şi pentru a nu mai fi obligaţi să spunem cuiva „tovarăşe”. Libertatea s-a câştigat greu aşa că nu putem să ne bate joc de ea şi să renunţăm la privilegiul de a nu lua un baston pe spate când scuipăm pe cineva.

Pentru un jurnalist e raiul pe pământ. Meseria oricum îl obligă să uite ce e politeţea şi respectul până la prima mărire de salariu. Astea sunt semne de slăbiciune. N-o să-ţi răspundă nimeni la întrebări dacă îl iei frumos. Trebuie cu pumnul în gură. Trebuie presat să răspundă. Trebuie obligat. Nu îl poţi lăsa să vorbească. Altfel nu scoţi adevărul de la el. Altfel o să-ţi servească placa pe care şi-a pregătit-o pentru jurnaliştii mici şi fraieri ca tine. Sună-l. Nu contează că e 8 dimineaţa. Are bani, dă-l dracu’. 

Mă gândesc că sunt două modalităţi de a obţine ce vrei. Prima este tehnica procurorului. A justiţiarului care ştie că nu primeşte tot adevărul şi insistă şi nu se lasă şi nu dă înapoi. În această categorie îi văd pe Robert Turcescu şi pe Dana Grecu. Desigur, tehnica asta se aplică cu succes atunci când tu chiar ai dreptate iar celălalt e într-un mare rahat. A doua variantă este cea în care vorbeşti frumos şi îţi faci contacte. Dar e mai mult de muncă şi nici nu aduce audienţă mare precum circul.

Şi eu mă gândesc uneori că respectul se câştigă iar dacă esti prostănac, nu prea ai ce să faci. Dar jurnaliştii ar trebui să se simtă obligaţi să se adreseze într-un anume fel. Dacă nu din respect pentru anumite persoane, atunci măcar pentru că vor să aibă o meserie respectabilă. De ce la americani se spune „Mister President” iar la noi se zice „Traian Băsescu”? Bineînţeles, Traian Băsescu este un bou, dar este un bou care e preşedintele ţării. Este o instituţie a statului.

Îmi aduc aminte un episod din West Wing. Preşedintele avea nevoie de o nouă secretară şi cea mai potrivită pentru acel post era o femeie care a spus prin ziare că „domnul preşedinte ar trebui otrăvit”. A angajat-o tocmai pentru că a folosit acea formulă. Nu ţi se cere să respecţi un bou, ci statul. Poate va fi mai bine când vom învăţa să facem asta. Respectul e reciproc. Dacă ne doare în fund de instituţiile statului, şi pe ele le va durea pe undeva de noi.





Politica în România

14 09 2008

Descrierea firmei:

PARTIDUL VERDE DIN ROMANIA

Descrierea postului:

CAUTAM URGENT :
CAUTAM persoane care doresc sa candideze pentru functia de senator in senatul romaniei care sa candideze pe listele PARTIDULUI VERDE
Nota* Anuntul este disponibil pentru toate judetele si localitatile din tara

Cerinte:

Se cere persoane cu scoala : facultate
Varsta : peste 23 de ani
Taxa de inscriere a dosarului este de 2700 roni ( DOUAZECI SI SAPTE DE MILIOANE )
TELEFON CONTACT : 0733259057
RUGAM SERIOZITATE DATI O SANSA PARTIDULUI VERDE DE A AVEA PERSOANE IN PARLAMENTUL ROMANIEI VA ASTEPTAM CU DRAG PENTRU A CANDIDA PE LISTA PARTIDULUI VERDE
NOTA* – NU ESTE GLUMA , ESTE SERIOS

Oferta (bonusuri, beneficii):

CONFIDENTIAL

De aici. Dar de ce ne mirăm? Toată lumea ştie că în Statele Unite se cumpără sau se închiriază congresmeni. Eu aştept să găsesc asta la rubrica de închirieri. Atât îmi permit deocamdată.





Probleme, probleme

11 09 2008

Îmi este din ce în ce mai greu să accept ce mi se spune că este important. Tot ce mi se bagă pe gât când deschid televizorul sau un site de ştiri. Astea sunt lucrurile importante? Dacă suntem atât de moralişti şi ştim tot ce e bine, de ce pare să nu ne meargă atât de bine? Noi suntem buni creştini, noi suntem români, noi ne apărăm sărăcia şi nevoile şi neamul. Iar un nenorocit de yoghin ne distruge tinerii şi viitorul. Îmi place aia cu „poliţiştii antidrag”.

O dedicaţie pentru toţi. Thou shalt always kill.





Maimuţa şi experimentul

10 09 2008

Astăzi m-am convins că de imaginea Partidului Conservator nu se ocupă nimeni. Şi chiar dacă ar fi cineva pentru asta, sunt sigur că nu ar fi băgat în seamă. De Antena 3 ce să mai spun? Nu e evident că a fost creată numai şi numai pentru partid? Şi de ce spun că nu se ocupă nimeni de imaginea conservatorilor? Ce au avut de câştigat ei sau Antena 3 din circul cu senatorul Marinescu şi gaura neagră? Numai de pierdut.

Chiar s-a gândit cineva de acolo că asta îi va aduce voturi? Poate rating a adus pentru că a fost circ. Maimuţe pe tricicletă şi elefanţi vorbitori. Nu televiziune de ştiri.

Şi ce a fost cu abordarea aia creştinească a subiectului? Iar o fată din India s-a sinucis din cauza experimentului? Nu, eu cred că s-a sinucis din cauza acestor abordări. Pentru că aduci o maimuţă care să vorbească despre Dumnezeu în loc să spui frumos oamenilor ce se va descoperi prin acel experiment.