Şi totuşi…

7 04 2009

Ceva mă salvează de amorţeală întotdeauna. Genul ăsta de lucruri:

dobitocii-din-noua-dreapta

Staţi liniştiţi. Şi Antena 3 se mândreşte cu o anumită simbolistică. Pentru cine nu înţelege, să se uite aici.





Patronul nu pierde niciodată

12 02 2009

Am văzut Fight Club de câteva sute de ori. La vremea lui. Întâmplător, s-a nimerit ca „vremea lui” să coincidă cu vârsta la care îţi fierbe sângele şi porţi tricouri cu un anumit tovarăş cu bască din America de Sud. Din această cauză, mai târziu  am considerat că sentimentele pe care mi le-a provocat filmul se datorau numai şi numai vârstei. 

Pe măsură ce am crescut, am avut plăcerea de a cunoaşte viaţa prin toate aspectele ei de adult. Serviciu, patroni, taxe, şedinţe, bilanţuri, criză financiară. Desigur, uitasem de felul în care mă simţeam cu mai puţin de 10 ani înainte. Dar criza asta financiară…nu ştiu ce să zic. Eram ecologist înainte să mi se spună că folosesc rechizite de 7000 de euro pe lună. Da, 7000. Habar n-aveam că viaţa mea valorează atât de mult.

Întrebare: dacă departamentele de marketing pompează bani în continuare pentru a salva companiile mari de criză, cum se face că o companie care lucrează cu toate acele mari departamente de marketing ale marilor companii multinaţionale se află în criză? 





Comeback

25 01 2009

Încerc să revin şi să mă apuc iar de scris după o lună de vacanţă în care am preferat mai mult să privesc. M-am detaşat uşor de mediul înconjurător poluat peste măsură de instituţii politice şi media şi am profitat de reducerile lunii ianuarie pentru a revedea oraşul în care vreau să-mi cresc copiii. Oraşul în care, aşa cum spun mereu, oamenii au alte priorităţi şi le place viaţa fără scandaluri televizate, fără crize politice interne, fără Boc, fără Geoană, fără moguli.

Am decis să le urmez exemplul şi să uit de lucrurile astea. Pe perioada vacanţei nu a fost greu. Acum, întorcându-mă la serviciu, mă tem că va trebui să lucrez cât mai mecanic. Da, ştiu că fiecare om trebuie să facă exact ce îi place, că altfel nu are cum să lucreze cu plăcere şi nu va face nimic bun. Bla bla. Să fim serioşi. Cunosc vreo trei persoane care chiar fac ce şi-au dorit. Trebuie să ai curaj? Normal. Dar nu e asta totul. Mulţi dintre ceilalţi 100%-3 sunt prinşi într-un cerc vicios.

Pe lângă asta, acum mai suntem şi înconjuraţi de crizaţi economic ce refuză să creadă într-o persoană nouă.

Dar să ne întoarcem la lucruri cu adevărat importante. Întâmplări din ţara noastră şi ce ne interesează. Ce este Educaţia? Pentru mass-media este o categorie de ştiri. Niciodată un lucru important. Poate din cauza asta i se şi spune unui absolvent de jurnalism să uite tot ce a învăţat la angajare. Să uite poate şi de bunul simţ. 

Dar destul. Ha să vedem ce înseamnă Educaţia pentru o televiziune de ştiri. Tatăl colegului său l-a scuipat, l-a apucat de cap şi l-a muşcat de buză. Nu oriunde, ci chiar în faţa şcolii. Aş fi ignorat ştirea dacă nu era la categoria Educaţie. Ce se întâmpla între timp undeva în ţară? Probabil ce spunea Robertescu în urmă cu câteva luni.

Ah, nicăieri nu-i ca acasă.





Nu s-a întâmplat nimic azi

10 12 2008

Nimic important. Nimic nou. Nimic neobişnuit. Să ascultăm nişte muzică. Că ne-am luat cu altele şi am uitat iar lucrurile importante. Deci trei de la mine. Patti Smith, Joe Strummer şi Valeriu Sterian.





Linişte, vă rog!

3 12 2008

Aproape în fiecare seară mă întreb cât o să mai dureze circul ăsta. Nu m-am mai uitat la emisiuni, dar uneori nimeresc pe la ele şi uit să schimb. Probabil este o formă de masochism. Probabil nu îmi imaginez o viaţă liniştită cu o carte şi o ţigară bună care să nu ardă când uiţi de ea. Am nevoie de puţin scandal ca şi preşedintele Băsescu. Şi vom avea, din nefericire.

Urmează alţi patru ani de crize, urmează un alt an electoral, urmează alte zeci de emisiuni şi jurnale de ştiri care spun acelaşi lucru. Aceleaşi dosare, afaceri, înţelegeri, moţiuni, instanţe, primării, pasaje, aglomeraţii în trafic, scumpiri la gaze şi facturi cu 30% mai mari decât în sezonul trecut. Acelaşi lucru distructiv şi fără sens. Oamenii ăştia nu vor să doarmă? Sau dorm bine pentru că fac asta? Sunt mai masochişti decât mine. Mă uit la ei în fiecare zi cât de odihniţi şi plini de energie sunt. Gata să mai sape puţin o coaliţie adversară. Gata oricând.

Mă întrebam uneori ce ar face oamenii energici de la televizor dacă de mâine nu ar mai fi nicio criză. Niciun motiv de scandal sau de ton ridicat. Care ar mai fi scopul lor? În vidul apărut în capul meu după o zi la serviciu a apărut atunci o altă întrebare. Păi unde se nasc crizele? Doar dacă ar rămâne fără inspiraţie.





Tu ce o să faci la ora 21?

30 11 2008

Eu o să-mi fac bagajele.

dsc037161





Plec

10 10 2008

Revin într-o săptămână. Probabil.