Următorul tren nu mai vine

28 01 2009

Metrorex anunţă că garniturile de tren de pe magistrala 1 plus 3 vor circula la intervale mai mari, din cauza lucrărilor de modernizare a instalaţiilor de control în zona Basarab 1 – Dristor 2. 

Lucrările de modernizare a instalaţiilor de control al traficului de pe magistrala 1+3, începute în 22 septembrie 2007, continuă în perioada următoare în zona Basarab1 – Dristor2 , se arată într-un comunicat de luni al Ministerului Transporturilor.

 Potrivit Metrorex, după finalizarea acestor lucrări de modernizare se va reduce intervalul de circulaţie dintre trenuri. Lucrări ar trebui să fie finalizate la sfârşitul primului semestru din acest an. 

(mediafax)

Da, super. Nu era suficient că în rush hour vin după programul de noapte din Berlin. Şi sunt convins că din cauza instalaţiilor de control vine metroul la 15 minute atunci când iese tot Bucureştiul de la serviciu.  Dar sunt liniştit pentru că Oprescu e la Praga şi o să vină cu minuni pentru noi. Mă mulţumesc cu un Bud, iar Catallin vrea un magneţel.





Berlin. Nu Bucureşti

9 10 2008

Încă mă gândesc la edilul-şef, Sorin Oprescu, şi la propunerea lui de înfrăţire a Bucureştiului cu Berlinul. Nu pot să trec prea uşor peste aşa ceva. Mai mult, nici nu îmi doresc să trec peste.

Modul în care au fost organizate Zilele Bucureştiului arată cât de mult aberează Sorin Oprescu. Nu am spus nimic la acel moment, dar a fost un exemplu clar de megalomanie. Dorinţa de a le face cea mai mare sărbătoare din istoria Capitalei a dus la haos. Elicopterul care a stat deasupra Parcului Izvor în timpul concertului lui Bryan Adams este doar un exemplu.

Şi pentru că e vorba de nemţi şi de Zilele Bucureştiului, înfrăţeşte Bucureştiul cu asta. Dacă Sorin Oprescu s-ar fi gândit la aşa ceva, renunţam la actualul serviciu şi făceam voluntariat pentru a-l ajuta să îşi pună în aplicare ideile.





Oprescu spune lucruri trăznite

6 10 2008

Nu e ceva nou, dar de data asta m-am simţit atacat. 

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat luni, după întâlnirea cu vicepreşedintele Bundestag-ului, Susanne Kastner, că doreşte înfrăţirea Bucureştiului cu Berlinul, un proiect rămas de mai mult timp nerealizat.

„I-am explicat doamnei Susanne Kastner că noi am făcut demersuri în acest sens încă înaintea acestei discuţii. Modul de viaţă al berlinezilor este asemănător cu modul de viaţă al bucureştenilor, chiar şi istoria de a petrece sub un anumit regim atâţia ani de zile”, a precizat edilul şef al Capitalei.

via mediafax

Nu ştiu dacă m-a mai lovit ceva vreodată atât de puternic. E cât se poate de personal postul ăsta. Iubesc Berlinul mai mult decât pateurile de 12 mii de la colţ şi nimic nu mă jigneşte mai rău decât această asociere.