Nu s-a întâmplat nimic azi

10 12 2008

Nimic important. Nimic nou. Nimic neobişnuit. Să ascultăm nişte muzică. Că ne-am luat cu altele şi am uitat iar lucrurile importante. Deci trei de la mine. Patti Smith, Joe Strummer şi Valeriu Sterian.





Plouă şi Tom Waits

25 09 2008

Plouă şi RADET-ul a dat puţină căldură. Să ne aducem aminte ce-i aia. La etajul 3 s-a spart un calorifer, dar l-a închis. Ne vine tuturor rândul. Deocamdată e bine. De o oră şi 45 de minute mă uit la un concert Tom Waits. Peste 20 de minute mă duc să-mi iau un pachet de ţigări. Primul.





Probleme, probleme

11 09 2008

Îmi este din ce în ce mai greu să accept ce mi se spune că este important. Tot ce mi se bagă pe gât când deschid televizorul sau un site de ştiri. Astea sunt lucrurile importante? Dacă suntem atât de moralişti şi ştim tot ce e bine, de ce pare să nu ne meargă atât de bine? Noi suntem buni creştini, noi suntem români, noi ne apărăm sărăcia şi nevoile şi neamul. Iar un nenorocit de yoghin ne distruge tinerii şi viitorul. Îmi place aia cu „poliţiştii antidrag”.

O dedicaţie pentru toţi. Thou shalt always kill.





Să ne liniştim puţin

31 07 2008

Metallica a anunţat că lansarea noului album va fi marcată prin 2 concerte de club pe 12 şi 15 septembrie. Oraşele alese sunt Berlin (!!!) şi Londra, dar numele cluburilor nu au fost anunţate. Biletele vor fi disponibile numai membrilor MetClub şi Mission: Metallica. Select şi înghesuit ca pe Cotroceni.

O ştire cu morţi pe care televiziunile cred că au ratat-o. Tot în septembrie se deschide la Londra şi o expoziţie dedicată membrilor clubului Forever 27. Potrivit The Guardian, vor fi expuse 60 de fotografii cu Brian Jones, Jimi Hendrix, Janis Joplin, Jim Morrison şi Kurt Cobain. Majoritatea au fost realizate de Philip Townsend, Elliott Landy şi Steve Double.

Şi Oasis lansează noul album pe 6 octombrie. Acesta se va numi în stilul lor caracteristic „Dig out your soul” iar primul single va apărea pe 29 septembrie. Un fragment din single-ul „Shock of the lightning” a fost inclus într-un tribut pe care membrii trupei şi l-au pus cu modestia caracteristică pe youtube.





L-am văzut şi pe Lenny

27 07 2008

Şi mi-a plăcut foarte mult. Înaintea lui am mai văzut o singură dată un artist de culoare pe scenă. Mă refer la Maxi Jazz de la Faithless, dar el intră într-o altă categorie. Lenny Kravitz este acel cântăreţ negru în care se zbate spiritul responsabil pentru apariţia rock and roll-ului. Nu poate să stea, trebuie să îşi mişte piciorul pentru că are ritmul în sânge. Şi care găseşte inspiraţie într-o formă genială care nu poate fi decât corpul unei femei.

Care e frumuseţea rockului făcut de Lenny Kravitz? Îţi face sângele să fiarbă în partea de jos a corpului, nu în cap. Îţi deschide porii şi îţi face pielea mai sensibilă. E sexy şi te face să îţi mişti fundul. Dacă eşti femeie te face să îţi muşti buzele. Dacă eşti bărbat, te face să te simţi şi mai bărbat pentru femeia care îşi muşcă buzele în faţa ta. Vrei să fii puternic şi ea să simtă asta. Dacă eşti pe scenă….ce ar povesti chitara aia dacă ar putea vorbi?

În acelaşi timp, muzica lui instigă la rebeliune şi libertate. Spargerea barierelor şi a graniţelor. Tot în doi. Închis în oraş într-o noapte fierbinte, te face să te gandeşti cum ai putea intra  într-o instituţie publică şi să ajungi pe acoperiş, de unde să priveşti oraşul împreună cu iubita şi să faceţi dragoste. Negarea şi distrugerea oricărui lucru limitat prin ceea ce impotenţii numesc „comportament indecent”.

Deşi nu e deloc indicat un concert pe caniculă, mi-aş fi dorit să fie mai cald. Să fie totul fierbinte şi să se lipească toate hainele de corp din cauza transpiraţiei. Să îşi dorească toţi să rupă hainele de pe ei. Sau poate a fost aşa.

După aprinderea nocturnei a cântat Jimi Hendrix. Vreo legătură? Hmmm…





Liniştea lui 2008

12 07 2008

Ascultând-o pe Patti Smith cu siguranţă nu simt vibrând aroganţa unui tip cu gusturi mai bune decât ale celui care asculta azi dimineaţă muzică la telefon în tramvai. Simt mai degrabă melancolia şi bucuria descoperirii unei fiinţe după mult timp. O întoarcere în alte timpuri sau o întoarcere a unor timpuri. Sau nu. Doar o voce din timpuri în care oamenii se mişcau când erau mişcaţi. O vreme când oamenii păreau să fie interesaţi de altceva.

Dar nu putem trece cu vederea faptul că administratorii lumii nemişcate de astăzi sunt cei care dansau atunci. Toţi au fost cumpăraţi suficient de bine încât să îşi permită saltele care le asigură un somn liniştit şi adânc fără întoarceri de pe o parte pe alta. Un unghi, o poziţie, un punct de vedere.

Mă întreb ce ar face John Lennon. Ar mai mărşălui sau s-ar retrage într-un univers mistic şi comod în semn de protest faţă de lipsurile de reacţie din jur? Ar fi putut să mişte oamenii în aceste timpuri? Ar fi avut succes astăzi vreunul din cei retraşi la 27 de ani? Lumea nu mai crede în nimic. Ba chiar a devenit sănătoasă. Credem în Vans şi nu îl mai recunoaştem pe Jack. Iar un concept store cu haine eco friendly e mai important decât alergatul nud prin parc. Calci furnici, strici iarba, nu de alta. Aluneci pe o frunză şi îţi faci o vânătaie care nu se potriveşte cu tricoul ăla pe care vroiai să îl porţi la expoziţia de fotografie de după lansarea de carte cu care trebuia să te duci la concert. Ar fi so five minutes ago, ca şi vorba asta. Plus că asta ar da total peste cap planurile de plecare la Londra. Adică, imaginează-ţi cum ar fi. Da…imagine….it’s easy if you try.