Declaraţia lunii februarie

17 02 2009

Toţi mă acuzau că fac rating din înmormântări, iar acum, la Marian Cozma, nu puteam filma, erau opt care de televiziune. (Dan Diaconescu)

via pagina de media

Nu m-a ascultat. Trebuia să facă mini-studio.

Lui Dan Diaconescu îi prevăd un viitor strălucit chiar şi după dispariţia OTV. Sunt convins că îşi va face o şcoală de jurnalism. Cu mastere în producţia de ştiri. 3 semestre a câte 2 ore. Va fi o adevărată fabrică de editori şi producători.

Anunțuri




Încep să înţeleg

11 02 2009

Am criticat mereu dramatismul televiziunilor din România, dar abia acum mi-am dat seama care e adevăratul motiv. Lipsa unei industrii cinematografice autohtone. Ce ar putea să facă toţi acei oameni care iubesc filmul şi imaginea dacă nu sunt suficienţi de buni încât să transpună pe marile ecrane mizeria din spatele blocurilor? Să îl transpună pe micile ecrane, normal.

Îmi aduc aminte ce a zis Tăriceanu la un moment dat. Nu vrem ca şoferii de curse rataţi să ajungă pe ambulanţe. Cam aşa e şi cu televiziunile, probabil. Regizori, scenarişti, producători, operatori, editori, care nu au putut să facă filme şi care nu au înţeles că televiziunea nu e cinematografie.

Eu nu cred în prostiile spuse de un viitor domn ce comentează cu vehemeţă un post vechi de pe blog. Nu cred în jurnalism narativ. Ce este jurnalismul narativ? O invenţie şi un refugiu pentru scriitorii rataţi. Deci nu cred nici într-o astfel de televiziune. Ştim foarte bine că Sârbu e un regizor ratat. Nu e clar că şi-a impus viziunea cinematografică asupra ştirilor? Un plan foarte apropiat cu mâna tremurândă, cu lumânarea care arde greu în vânt şi aburul care iese din asfaltul pe care tocmai a ars o familie în urma unui accident. Gros planuri să se vadă cât mai bine lacrima? Şi mai investim şi în calitatea transmisiei şi facem High Definition ca să vedem cum se reflectă în lacrimă imaginea unui alt copil care plânge. Deci nu. Militez pentru literatură şi pentru cinematografie. Lăsaţi-mi televiziunea în pace.

Ultimele zile ne-au adus o nouă ocazie dureroasă pentru ca aceşti oameni să îşi manifeste creativitatea. Durerea, suferinţa. Ce ar mai fi televiziunile fără ele? Ar fi un Parlament TV. 

Şi în final mă întreb. Vineri va fi înmormântat Marian Cozma. Se bagă vreo televiziune la un mini-studio în cimitir?





Guvern de cârciumă

4 12 2008

Asta spun televiziunile că fac partidele. De ce? Pentru că liderii acestora sunt surprinşi prin diverse restaurante. Dacă aş fi un jurnalist tipic, ceea ce sper să nu devin niciodată, aş trage imediat concluzii. Pentru că asta fac jurnaliştii. Nu fac scenarii, chiar dacă aşa se spune. Ei pur şi simplu ştiu.

Eu nu ştiu. Eu mă întreb. Eu pun la îndoială. Eu nu cred. Sceptic, într-un singur cuvânt. Bineînţeles că sunt sceptic şi când spune Videanu că nici măcar nu s-au salutat, dar asta e altă poveste. Poate nu au vorbit iar singurul care a profitat de întâlnire este băiatul cu vestă care zâmbea subtil spre fotografii „cotidianului central” dovedindu-le încă o dată că dacă vrei să ai un ziar de scandal îţi trebuie şi un chelner. 

Sau poate au vorbit. Dar înainte să ştiu că au vorbit şi că negociază viitorul guvern într-un restaurant, aş vrea să-mi spună cineva dacă acei membri marcanţi trec pe acolo o dată pe an sau când au de făcut un guvern. Aş vrea să-mi spună cineva că ei nu se duc acolo în fiecare săptămână. Pentru că mie aşa mi se pare.

Bine, asta nu înseamnă că nu au negociat acolo formarea unei majorităţi. Poate au făcut-o chiar trimiţând bilete printr-un chelner. Sau poate chiar Videanu era chelnerul. N-o să ştim niciodată. Dar asta nu înseamnă că o să avem un guvern de cârciumă. E o negociere pe un teren neutru. Sărmanii politicieni vor ajunge să folosească YM pentru a discuta în linişte. Sau într-un autobuz pe cele trei scaune din spate.





Donez carte deşteaptă unui editor mai puţin deştept

3 12 2008

sisteme

Am auzit că unii editori, senior editori, redactori-şefi sau doar comentatori au probleme cu votul uninominal. L-au susţinut şi acum se simt trădaţi pentru că nu e proporţional ca cel proporţional pe care nu l-au mai vrut. Chiar dacă nu îmi sunt atât de dragi persoanele care se încadrează în categoriile profesionale enumerate mai sus, sunt dispus să le ajut. Am o carte pe care o voi dona celui afectat cel mai rău de nenorocirea asta de vot uninominal care nu respectă întotdeuna voinţa populară.

Desigur, pachetul include şi obligaţia de a recunoaşte că a ajuns ce a ajuns doar pentru că are gura mare.





Aşa cum mă aşteptam

4 11 2008

Când Traian Băsescu se întorcea din Siria eu eram în parcare la Ikea. Nu am avut timp atunci să aflu mai multe despre vizita lui în patria lui Omar Hayssam. Dar am aflat că tocmai el era motivul vizitei. Desigur, de la Antena 3. 

Băsescu a vorbit şi la aeroport. A vorbit prostii, după cum am aflat ieri. Dar nimeni nu a spus nimic. Nici chiar Antena 3. Iată ce se discuta la emisiunea-vedetă a postului, în acea seară.

„Sinteza Zilei” de marţi seară a dezbătut tema „Cine este campion la ultimul sport naţional: discreditarea României?” Invitatii emisiunii au fost Valentin Stan şi Ion Cristoiu. Cei doi invitaţi, împreună cu moderatorul emisiunii, Mihai Gâdea, au comentat motivul vizitei preşedintelui Traian Băsescu în Siria, precum şi viitoarele alegeri parlamentare.

Emisiunea a început cu prezentarea unor imagini din vizita preşedintelui Traian Băsescu în Siria. Motivul vizitei preşedintelui rămâne încă un mister pentru Ion Cristoiu. „Discursul de la Otopeni nu m-a lămurit” a spus acesta. Potrivit declaraţiilor făcute de preşedinte la sosirea pe Otopeni, se pare că a fost o vizită pe motive economice.

comunicatul aici

Invitat în platou, însuşi analistul de politică externă şi expertul în diplomaţie, Valentin Stan. Nici el nu a sesizat nimic în neregulă în discursul preşedintelui Băsescu. 

Dar a sesizat ieri. Noroc cu ăştia de la Haaretz. Valentin Stan nu participă azi de ruşine, probabil. Ascultă la nesfârşit file-ul şi se autoflagelează că nu a fost atent.

Cele mai importante evenimente ale zilei sunt dezbătute pe larg în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”. Invitaţii din această seară sunt analistul Ilie Şerbănescu, preofesorul Bogdan Teodorescu, Victor Ciutacu şi Ion Cristoiu. Tema emisiunii – Criza loveşte după alegeri? Haaretz: Băsescu antisemit şi incult

comunicatul de azi

Dacă Valentin Stan tace în seara asta tocmai pentru că nu s-a împăcat cu gândul, a câştigat o boabă de respect de la mine. E un început. Cât despre ceilalţi din platou…. ce stomac trebuie să ai să faci asta? Eu iau Metoclopramid, Colebil şi Emetiral doar pentru ce implică actualul job. Voi sunteţi mari. Maeştrilor.





Alte mizerii jurnalistice

7 10 2008

I-am apreciat mereu pe cei care au vrut să facă altceva. Cei nemulţumiţi şi sătui de vechi. Sunt oameni tineri care revoluţionează domenii de activitate învechite. Oameni care îşi conduc proiectele după propriile reguli. Şi aici apare problema. Propriile reguli pentru că altele nu mai sunt. Nu e niciun bătrân care să le spună cum să facă treaba şi îi obligă să o facă într-un anume fel. Pentru că bătrânii sunt naşpa şi comunişti. Noi suntem tineri şi visăm la libertate şi Occident.

Noi nu avem ceva ca BBC News StyleGuide. Cine să facă aşa ceva la noi? Acolo e vorba de zeci de ani de experienţă profesională şi aproape 100 de tradiţie. Pentru un jurnalist din România e indicat să aibă o experienţă mai mare de 18 ani doar dacă a fost comentator sportiv.

Aşa că nu avem reguli. Fiecare funcţionează după propriile principii, după cum îi dictează nasul. Şi în loc să avem jurnalişti, avem comentatori de ştiri şi oameni tineri cu idei revoluţionare. Şi avem ce se vede mai jos. Eu nu pot să îmi dau seama la ce s-au gândit cei de la ziare.com. Am făcut o captură pentru că „articolul” nu are niciun link. 

Sper că nu e nevoie să spun că personajul din fotografie îmi provoacă cam ce le provoacă tuturor. Dar ideea articolului îmi provoacă cam ce îmi provoacă şi el.





Respectul şi media

24 09 2008

Respectul este un concept necunoscut pentru maJoritatea cetăţenilor acestei ţări. Dar nu a fost uşor să ajungem aici. A fost nevoie inclusiv de sânge pe străzi pentru a nu mai avea stăpâni şi pentru a nu mai fi obligaţi să spunem cuiva „tovarăşe”. Libertatea s-a câştigat greu aşa că nu putem să ne bate joc de ea şi să renunţăm la privilegiul de a nu lua un baston pe spate când scuipăm pe cineva.

Pentru un jurnalist e raiul pe pământ. Meseria oricum îl obligă să uite ce e politeţea şi respectul până la prima mărire de salariu. Astea sunt semne de slăbiciune. N-o să-ţi răspundă nimeni la întrebări dacă îl iei frumos. Trebuie cu pumnul în gură. Trebuie presat să răspundă. Trebuie obligat. Nu îl poţi lăsa să vorbească. Altfel nu scoţi adevărul de la el. Altfel o să-ţi servească placa pe care şi-a pregătit-o pentru jurnaliştii mici şi fraieri ca tine. Sună-l. Nu contează că e 8 dimineaţa. Are bani, dă-l dracu’. 

Mă gândesc că sunt două modalităţi de a obţine ce vrei. Prima este tehnica procurorului. A justiţiarului care ştie că nu primeşte tot adevărul şi insistă şi nu se lasă şi nu dă înapoi. În această categorie îi văd pe Robert Turcescu şi pe Dana Grecu. Desigur, tehnica asta se aplică cu succes atunci când tu chiar ai dreptate iar celălalt e într-un mare rahat. A doua variantă este cea în care vorbeşti frumos şi îţi faci contacte. Dar e mai mult de muncă şi nici nu aduce audienţă mare precum circul.

Şi eu mă gândesc uneori că respectul se câştigă iar dacă esti prostănac, nu prea ai ce să faci. Dar jurnaliştii ar trebui să se simtă obligaţi să se adreseze într-un anume fel. Dacă nu din respect pentru anumite persoane, atunci măcar pentru că vor să aibă o meserie respectabilă. De ce la americani se spune „Mister President” iar la noi se zice „Traian Băsescu”? Bineînţeles, Traian Băsescu este un bou, dar este un bou care e preşedintele ţării. Este o instituţie a statului.

Îmi aduc aminte un episod din West Wing. Preşedintele avea nevoie de o nouă secretară şi cea mai potrivită pentru acel post era o femeie care a spus prin ziare că „domnul preşedinte ar trebui otrăvit”. A angajat-o tocmai pentru că a folosit acea formulă. Nu ţi se cere să respecţi un bou, ci statul. Poate va fi mai bine când vom învăţa să facem asta. Respectul e reciproc. Dacă ne doare în fund de instituţiile statului, şi pe ele le va durea pe undeva de noi.