Danone pentru o viaţă sănătoasă?

24 10 2008

Oamenii pe care i-am cunoscut în acest an şi locurile prin care am trecut mi-au arătat că lucrurile cu care sunt obişnuit si pe care le văd zi de zi, nu sunt importante. Ştiam asta, desigur. Dar vorba reclamei, n-ai cu cine. Am ascultat şi am participat uimit la discuţii despre dialogul intercultural, ecologie, comerţ, produse organice. Şi nu erau utopii. Nu erau idealuri. Era viaţa obişnuită a unor oameni cu alte priorităţi, principii, norocoşi că nu vor cunoaşte niciodată un Mircea Geoană sau un Traian Băsescu.

Aş adera fără probleme la convingerile lor, dar nu degeaba nu auzisem eu până acum de Fair Trade, ci doar de Free Trade. Credeam până de curând că o alimentaţie sănătoasă înseamnă să nu mănânci după ora 18. Cu excepţia unui iaurt Danone, bineînţeles.

Am fost surprins să descopăr că bananele au de fapt alt gust. Se numesc produse ecologice sau organice. Toţi am auzit de ele, dar ştim foarte bine că sunt de câteva ori mai scumpe. Îl ascultam acum câteva săptămâni pe Dan Voiculescu dând sfaturi fermierilor într-o piaţă de sărbătoare din sectorul 4. Le spunea să facă agricultură ecologică pentru că o să câştige de 4 ori mai mult. Nu şi prin alte ţări. Diferenţa e de câţiva cenţi. Diferenţa constă doar în decizia cumpărătorului.

Azi am fost la Cora să îmi cumpăr mâncare. Am căutat şi produsele cu care m-am obişnuit. Gustul cu care m-am obişnuit. Nu am avut succes. Aşa arăta raftul cu produse Bio. Câteva iaurturi şi puţin lapte. Kilogramul de caşcaval natural costă peste 50 de lei, iar un ou costă aproape 1 leu. Fructele neinjectate nici nu au trecut vreodată prin acel magazin. Mai aşteptăm. Sau ne ducem după ele?





Bonuri de masă, conaşule?

17 08 2008

Un lucru incredibil mi s-a întâmplat seara trecută. Ceva ce m-a dus cu gândul la revoluţia industrială din Anglia, sudul Statelor Unite sau la o fabrică Nike din sud-estul Asiei. Un hipermarket din cartierul Titan se adaugă acestor locuri şi momente mari din istoria dezvoltării economice a omenirii. Ochii mi s-au deschis către un viitor mai bun, în care integrarea imigranţilor va fi şi pentru noi o problemă. De ce? Una dintre casierele de la Auchan mi-a cerut o Eugenie pentru că a avut ultima pauză cu 7 ore şi jumătate mai devreme şi nu are dreptul la mai mult.





Cobor la prima

13 07 2008

Ce are vreo 16 locuri, 6 scaune libere şi 7 oameni care stau în picioare lângă uşă? Cât de înspăimântător este gândul că nu vei putea coborî din microbuzul de la hipermarket? Şi cât de bolnav trebuie să fii ca să te gândeşti la asta?

Am încetat să mai cred că putem creşte prin empatie. E greu să te gândeşti la ce simt alţii când e atât de cald. Sau de frig. Sau de miercuri, în funcţie de momentul anului. Dar pragmatismul? Nu e nimic în neregulă când te calcă cineva pe picioare sau când ţi se răstoarnă pungile cu ulei şi zahăr? De ce ţin oamenii ăştia să se simtă ca 30 de vaci într-un vagon de 20? Sunt 7 scaune libere. Are vreo legătură cu melancolia şi căruţa cu care se ducea familia cu 12 copii la câmp?

Şi care e povestea cu pungile pline cu zahăr şi ulei. Le e frică de o catastrofă sau de o dictatură a cuiva care ne va obliga să mâncăm numai lucruri sănătoase? În filme am văzut că se fac provizii de baterii şi apă plată. Poporul nostru va supravieţiui cu zacuscă şi gem.