Următorul tren nu mai vine

28 01 2009

Metrorex anunţă că garniturile de tren de pe magistrala 1 plus 3 vor circula la intervale mai mari, din cauza lucrărilor de modernizare a instalaţiilor de control în zona Basarab 1 – Dristor 2. 

Lucrările de modernizare a instalaţiilor de control al traficului de pe magistrala 1+3, începute în 22 septembrie 2007, continuă în perioada următoare în zona Basarab1 – Dristor2 , se arată într-un comunicat de luni al Ministerului Transporturilor.

 Potrivit Metrorex, după finalizarea acestor lucrări de modernizare se va reduce intervalul de circulaţie dintre trenuri. Lucrări ar trebui să fie finalizate la sfârşitul primului semestru din acest an. 

(mediafax)

Da, super. Nu era suficient că în rush hour vin după programul de noapte din Berlin. Şi sunt convins că din cauza instalaţiilor de control vine metroul la 15 minute atunci când iese tot Bucureştiul de la serviciu.  Dar sunt liniştit pentru că Oprescu e la Praga şi o să vină cu minuni pentru noi. Mă mulţumesc cu un Bud, iar Catallin vrea un magneţel.

Anunțuri

Acțiuni

Information

One response

29 01 2009
catallin

Inchiriez 1/5 locuinta centrala, C. Victoriei, gazda amuzanta, fete multe – asta ultima iti va cauza probleme, iuhuu, iuhuuuuu, izvor termal sub locuinta => vizite dese doamna Nuti. ROG SERIOZITATE!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: