Despre avioane şi ipocrizie

12 12 2008

Cei de la Antena 3 şi-au făcut ieri griji pentru sănătatea şi imaginea preşedintelui Băsescu. Da, probabil că e normal să se întâmple aşa atunci când se descoperă o defecţiune la aeronava prezidenţială cu doar 20 de minute înainte de decolare. E normal să atragi atenţia că avionul Boeing 707 e vechi de 35 de ani, polueaza mult prea mult si face un zgomot care l-ar ţine departe de multe aeroporturi dacă nu ar duce cu el un preşedinte. 

Am aflat cu ocazia asta şi că este cel mai vechi avion prezidenţial din emisfera nordică. Tot de la Antena 3 am aflat, desigur. Radu Tudor, analistul militar, chiar a spus că nu este avion de preşedinte şi s-a întrebat cum de nu s-au găsit bani pentru un lucru atât de necesar. A zis asta la 16:32. Înregistrarea e aici. Şi Dana Grecu a fost de acord spunând că se plătesc taxe extraordinar de mari pentru avion.

Păi cine e de vină că s-a stricat avionul preşedintelui? Tot de la Antena 3 am aflat că Guvernul e de vină. Că a tăiat finanţarea pentru avioanele prezidenţiale. Îmi aduc aminte povestea şi contrele dintre Băsescu şi Vosganian. Banii s-au dus la CFR, Băsescu l-a numit pe Vosganian „incompetent” şi ceva mai târziu a făcut nişte referiri şi la armeni mai mult sau mai puţin competenţi. 

Deci Guvernul e de vină. Guvernul liberal. Cu miniştri din PNL. Nu cu ăia care fac acum un nou cabinet. Prin reducere la absurd, am putea să spunem că Tări a vrut să îl omoare pe Băse, nu? 

Poate. Dar am unele amintiri legate de scandalul de anul trecut cu avioanele prezidenţiale şi de felul în care unele televiziuni au transmis acest mesaj. Şi cred că e uşor de înţeles ce a spus atunci Antena 3. O mostră din reacţia de atunci este aici. Articolul ăsta reprezintă de fapt 1% din ce s-a spus în zilele alea despre pretenţiile megalomane ale preşedintelui Băsescu.

Eu ce să înţeleg din toate astea? Că s-au răzgândit într-un an? Că şi-au dat seama cât de mult are nevoie Traian Băsescu de un avion care să se ridice la standardele funcţiei sale? Mă cam îndoiesc. Tot ce îmi spune mie alăturarea asta de evenimente şi reacţii este că aceşti oameni habar n-au ce spun. Şi uită. Uită pentru că nu cred cu adevărat în lucrurile pe care le spun. Uită pentru că sunt lucruri pe care doar trebuie să le spună.

Anunțuri

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




%d blogeri au apreciat asta: